Skip to main content

Medicii rezidenți oncologi din România, instruiți într-un program complex de practică clinică la OncoHelp Timișoara

18 March 2026 - 19:05

Medicii rezidenți oncologi din mai multe centre universitare din țară au participat, zilele acestea, la un program complex de instruire medicală, organizat la Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara. Lectorii programului au fost specialiștii OncoHelp, iar scopul principal al acestuia a fost familiarizarea participanților cu practica clinică într-un centru cu experiență în diagnosticul și managementul cancerului pulmonar.

Medicii rezidenți veniți din Cluj-Napoca, Iași, București și Craiova au luat parte la activitatea zilnică a echipelor OncoHelp dedicate neoplasmului bronhopulmonar, au discutat despre procedurile aplicate în centrul de oncologie și au asistat la tumorboard-uri, unde se stabilesc deciziile terapeutice. Aceștia au avut astfel ocazia să înțeleagă întregul circuit de diagnostic și tratament al pacientului cu cancer pulmonar.

Pe durata stagiului, medicii au fost coordonați de specialiștii OncoHelp: dr. Daniela Sîrbu, dr. Mihaela Pasca-Fenesan, dr. Vlad Vornicu, dr. Andrei Cosma și dr. Sebastian Neculoiu.

În România, anual se depistează peste 12.000 de cazuri noi de cancer pulmonar, iar aproape 10.000 de pacienți pierd lupta cu boala. Cancerul pulmonar rămâne forma de boală oncologică cu cea mai mare rată de mortalitate în țară, în principal pentru că este adesea diagnosticat în stadii avansate. Din acest motiv, diagnosticarea precoce și accesul rapid la tratament sunt esențiale.

Programul de educație medicală a fost realizat cu sprijinul Roche România, subliniind importanța colaborării între centrele universitare și instituțiile medicale specializate în oncologie.