Skip to main content

Shadow Volt | Electrica încheie prima ediție cu trei câștigători și oferă internshipuri finaliștilor

5 September 2026 - 13:22

Trei tineri au fost desemnați, joi, câștigătorii primei ediții Shadow Volt, programul Electrica prin care vor petrece o lună ca „umbra” câte unui director, cu acces direct la activitatea și procesele de decizie ale acestuia. Peste 150 de persoane s-au înscris, iar 12 au ajuns în etapa finală. Ana Maria Constantin, Georgiana Dumitru și Eduard Frățilă sunt cei trei câștigători, însă programul va continua și pentru ceilalți finaliști, cărora compania le va oferi posibilitatea unui internship.

Shadow Volt este, potrivit Electrica, prima inițiativă de acest tip din România. Programul a fost construit în jurul ideii ca tinerii selectați să urmărească direct modul în care lucrează și iau decizii membrii echipei executive.

Înainte de desemnarea celor trei câștigători, Alexandru Chiriță, CEO Electrica, le-a transmis celor 12 finaliști că experiența în companie nu se va limita, de fapt, la cei care urmau să câștige.

„Am spus când am lansat programul că nimeni nu rămâne în urmă și intenționez să mă țin de această promisiune. Toți cei prezenți astăzi veți primi, dacă acceptați, un loc în internshipul nostru, toți în același birou.”

Finala s-a desfășurat pe 3 septembrie, la Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” din București, unde cei 12 participanți au trecut prin WHITEOUT, o simulare de management al unei crize. Împărțiți în trei echipe de câte patru, aceștia au preluat, în scenariul probei, conducerea unei companii fictive de distribuție a energiei electrice în noaptea de după o furtună de gheață.

Situația pe care au primit-o avea mai multe urgențe simultane: aproape 87.000 de clienți rămăseseră fără energie electrică, un spital funcționa pe generator, o stație de apă potabilă era oprită, mai multe sate erau izolate, iar o linie de înaltă tensiune era vulnerabilă.

Pentru următoarele 48 de ore fictive, echipele aveau autoritate de decizie, dar resurse limitate: echipe de intervenție, contractori, un buget fix și un singur transformator disponibil pentru două stații avariate. Nu puteau rezolva toate problemele simultan. Trebuiau să decidă cine primește curent mai întâi, unde sunt trimise resursele și ce intervenții sunt lăsate pentru mai târziu.

Nu toți participanții veneau din energie, inginerie sau alte domenii tehnice, iar WHITEOUT nu a urmărit testarea cunoștințelor de energetică. Proba a fost construită în jurul unor situații pe care le presupune o poziție de conducere: luarea unor decizii cu informații incomplete, stabilirea priorităților atunci când resursele nu ajung pentru toate problemele, adaptarea planului atunci când situația se schimbă și explicarea publică a deciziilor luate, inclusiv a lucrurilor care nu pot fi rezolvate.

Costin Iordache, CFO Electrica și unul dintre membrii echipei executive implicați în program, a spus într-o declarație pentru Revista CARIERE că a remarcat la participanți inclusiv dezinvoltura cu care și-au susținut ideile.

„Mi-a plăcut dezinvoltura lor. Este o altă generație față de generația care conduce acum. E o generație care își asumă și își spune părerea. Cred că este ceea ce ne trebuie în business în momentul de față: oameni care să ne spună că lucrurile se pot întâmpla și altfel”, subliniază acesta.

60 de minute pentru un plan de criză

Proba s-a desfășurat într-un spațiu de la parterul muzeului care urmează să devină sală de spectacole. Pentru a-i introduce pe participanți în atmosfera scenariului, luminile au fost stinse, au fost folosite efecte sonore, iar pe mesele la care lucrau au fost așezate lămpi.

Din acel moment, cele trei echipe au avut 60 de minute pentru a construi un plan cu cinci componente: decizia, desfășurarea intervenției pe ore, bugetul, riscul asumat și mesajul public către presă.

Informațiile pe baza cărora lucrau nu au rămas însă aceleași. De două ori, fără avertisment, participanții au primit câte o veste care îi obliga să își refacă planurile. Mai întâi au pierdut una dintre echipele de intervenție, iar ulterior au aflat că o a doua furtună urma să împiedice accesul pe teren. În câteva minute trebuiau să reorganizeze prioritățile.

După expirarea celor 60 de minute, fiecare echipă a urcat pe scenă și a avut 12 minute pentru a-și prezenta soluția. Toți membrii au luat cuvântul, fiecare susținând una dintre componentele planului, după care au răspuns întrebărilor juriului.

Evaluarea a fost făcută pe două paliere. Echipa executivă a Electrica a analizat planul și prestația individuală a fiecărui candidat, în timp ce un juriu format din jurnaliști a evaluat separat comunicarea publică. Nu numărul consumatorilor pe care participanții reușeau să îi „salveze” în simulare a fost criteriul central, ci calitatea deciziilor, de la argumentarea priorităților, asumarea explicită a lucrurilor care rămâneau nerezolvate și reacția la schimbarea situației, până la colaborarea sub presiune și onestitatea mesajului public.

Ce urmează după finală

Ana Maria Constantin, Georgiana Dumitru și Eduard Frățilă vor petrece câte „o lună ca umbră” alături de unul dintre cei trei executivi implicați în program: Alexandru Chiriță, CEO Electrica, Costin Iordache, CFO, și Andreea Lambru, CBDO.

Rolul celor trei nu se va limita la observarea activității directorilor. Alexandru Chiriță le-a explicat că vor primi și autoritatea de a-i coordona pe ceilalți participanți, astfel încât să funcționeze împreună ca o echipă. CEO-ul a făcut o paralelă cu propriul mod de lucru: el are o echipă executivă pe care o coordonează, iar cei trei câștigători vor trebui, la rândul lor, să își asume un rol de coordonare.

În prima săptămână, participanții vor trece prin diferite departamente ale companiei și vor observa modul în care funcționează organizația. Următoarele șapte zile vor fi dedicate dezvoltării proiectului, iar alte șapte zile, analizei rezultatelor acestuia.

„O să vă punem la dispoziție absolut toate resursele de care aveți nevoie: de la oameni, la buget, la acces în companie, la timpul nostru. Tot ce aveți nevoie ca să vă construiți proiectul”, a spus CEO-ul companiei.

La finalul celor trei etape, rezultatul va fi prezentat public în cadrul evenimentului anual al Electrica, „Energie pentru România”.

„Urmează să avem evenimentul nostru anual. […] În cadrul evenimentului vom prezenta rezultatul vostru public, nu în fața Consiliului de Administrație, nici în fața companiei, nici în fața presei. Îl veți prezenta în fața României”, a anunțat Alexandru Chiriță.

Un internship fără CV

Shadow Volt s-a adresat absolvenților de facultate înscriși într-o formă de învățământ postuniversitar – master, doctorat sau cursuri postuniversitare – și celor care urmează să înceapă una în anul universitar.

Procesul de înscriere a fost construit fără CV. Candidații au aplicat printr-un proiect pe una dintre cinci teme: energia ca resursă rară în era inteligenței artificiale, încrederea dintre o companie de energie și patru milioane de oameni, tranziția energetică fără ca nimeni să rămână în urmă, compania de energie a viitorului ca loc de muncă și un proiect care să facă Electrica relevantă pentru generația lor.

Procesul de selecție a inclus două zile de probe menite să urmărească, printre altele, capacitatea de argumentare, adaptabilitatea și modul de gândire.

Pentru Costin Iordache, trecerea printr-un astfel de program le oferă tinerilor și posibilitatea de a vedea diferența dintre proiectele dezvoltate în timpul studiilor și aplicarea lor într-un business. Directorul financiar spune că mulți dintre colegii săi, atât din financiar, cât și din alte zone, și-au început cariera printr-un internship, iar compania poate identifica astfel potențiali candidați pentru diferite roluri. Chiar dacă unii își vor continua ulterior cariera în altă parte, experiența acumulată rămâne relevantă.

„Mai ales în perioada de masterat se fac proiecte, dar când ești în mediul real, acolo vezi cum proiectele devin efectiv bani și se întorc sub forma dezvoltării companiei. Atunci este cu totul altceva față de ceea ce se întâmplă în școală”, subliniază el.

Costin Iordache leagă intrarea unei noi generații în companii și de schimbarea culturii organizaționale. Este de părere că oamenii noi care intră într-o organizație pot produce o schimbare pe care cursurile sau intervențiile formale nu o pot genera singure: „Cultura organizației se schimbă cu generațiile noi care vin. Ele vor schimba cultura organizațională în companii, nu cursurile, nu dorința noastră, nu workshopurile”.

Trei trasee diferite până la Shadow Volt

Cei trei câștigători au ajuns în program din zone de pregătire diferite. Ana Maria Constantin, Georgiana Dumitru și Eduard Frățilă au vorbit pentru Revista CARIERE despre motivele pentru care au aplicat și despre traseele care i-au adus până în finală.

Ana Maria Constantin vine din zona economică. La bacalaureat a ales însă fizica și spune că a păstrat interesul pentru latura logică. Nu avea o pregătire tehnică în domeniul energiei atunci când a descoperit Shadow Volt, dar tocmai posibilitatea de a cunoaște o zonă nouă a determinat-o să aplice.

„Nu vin dintr-un domeniu tehnic, nu am foarte multe cunoștințe în această zonă, dar cultura generală și experiențele pe care le-am avut m-au făcut să vreau să cunosc mai mult”, a declarat Ana Maria.

Pe parcursul selecției i-a cunoscut și pe ceilalți doi câștigători, iar cei trei își doresc să continue să lucreze ca o echipă.

Georgiana Dumitru a absolvit în iulie Facultatea de Inginerie Electrică și se afla în căutarea unui loc de muncă atunci când o prietenă i-a trimis informațiile despre program. Cele două au aplicat împreună, însă doar Georgiana a trecut în etapa următoare. Înainte de Shadow Volt trecuse prin mai multe încercări de angajare încheiate cu refuzuri și spune că nu se aștepta să fie printre câștigători.

„Nu mă așteptam, pentru că au fost în sală foarte mulți oameni buni, cu un background poate mai puternic decât al meu și cu experiență în spate. Eu abia am terminat facultatea, dar am încredere că o să fie bine”, a spus ea.

Eduard Frățilă a absolvit Robotica și urmează în prezent masterul de Finanțe Antreprenoriale și Managementul Afacerilor. A ales să își extindă pregătirea către zona de proiecte și business și a petrecut șase luni în Italia, unde a intrat în contact și cu energia regenerabilă. Shadow Volt i-a atras atenția încă din perioada petrecută acolo.

„Am văzut programul încă de când eram în Italia. Am zis: «Uite ce fain că se organizează așa ceva și în România», ceva similar cu ce s-a mai întâmplat și pe acolo. Mi-am zis: «De ce nu? Hai să încerc» și, aparent, acesta este rezultatul”, a declarat câștigătorul.