Skip to main content

Alexandra Drăghiciu, Celestica: Testăm un program pilot de învățământ dual universitar

10 December 2025 - 18:31

Lupta pentru talente începe tot mai devreme, iar companiile caută soluții care să-i pregătească pe viitorii angajați înainte ca aceștia să finalizeze studiile. Celestica Oradea, subsidiara locală a grupului canadian cu același nume, duce parteneriatul cu mediul academic la un nivel cu totul diferit. Dincolo de internshipuri și programe clasice, dezvoltatorul de componente pentru echipamente electronice a lansat un proiect de învățământ dual universitar, în care angajații devin profesori, iar fabrica se transformă în laboratorul real al viitorilor specialiști.

„Începem cu 5 studenți și suntem în prima fază, încă «așezăm» modelul. Colegii noștri predau în universitate, iar laboratoarele și practica se desfășoară la noi în companie. Programul este dual, cu bursă mixtă stat–privat, valoarea fiind mai mare decât la elevi, iar forma de studiu este, în principiu, de zi.”, spune Alexandra Drăghiciu, HR Europe Director la Celestica.

Programul pilot marchează o extindere firească a direcției strategice pe care Celestica a consolidat-o în ultimii ani: investiția în tineri și în formarea lor încă din perioada studiilor.

Compania a construit treptat o infrastructură solidă de dezvoltare în acest sens, de la Celestica Camp și programul de internship Jumpstart, până la programul de juniori Elevate. În paralel, Celestica a continuat să investească în programele de dezvoltare, atât în parteneriat cu companii de training, cât și intern, prin inițiative precum Focus, unde angajații împărtășesc din experiența lor.

„Anul acesta a fost un an extraordinar de bun, cu rezultate foarte bune, cu angajări, așa că ne-am bucurat cumva de investițiile pe care le-am făcut până acum. A fost un an în care ne-am cules roadele investiției în programele pentru studenți”, subliniază Alexandra Drăghiciu.

Astăzi, una dintre provocările majore ale pieței muncii rămâne păstrarea interesului tinerilor după primele luni de angajare. Celestica mizează pe proiecte relevante, expunere reală și responsabilități concrete. „Avem o listă de aproximativ zece proiecte în care colegii contribuie: unii le conduc, alții sunt în echipă. Le dă sens, scop, apartenență și văd rezultatul muncii”, spune Alexandra Drăghiciu.

Pe lângă acestea, compania cultivă și ideea de „give-back intern”, prin care tinerii care au crescut profesional sunt încurajați să împărtășească din experiența lor celor aflați la început de drum. Iar parteneriatele cu școlile profesionale și autoritățile locale completează un sistem în care educația și practica merg mână în mână.

Spiritul de comunitate este, la rândul lui, un element important în retenție și engagement. Inițiativele de CSR – de la construirea de case în echipă, la proiectele de ecologizare, plantările sau competițiile culinare precum „Bograciul”, devin spații de coeziune și colaborare. „La construcția de case avem feedbackul cel mai bun, pentru că implică foarte multă muncă în echipă”, subliniază Alexandra Drăghiciu.

Pentru viitor, executivul de HR vorbește despre un trend esențial pentru viitorul muncii: învățarea continuă. „Mă întorc la bază: învățarea continuă. Ne salvează în reorientare și repoziționare”. Pandemia a schimbat radical modul în care angajații se raportează la dezvoltare profesională, iar Celestica a ales să împartă responsabilitatea acesteia între organizație și individ. „Noi menținem paleta de oportunități (învațare internă/externă, experiențe, exchange, oportunități de job globale/ interne, schimbări de structură), iar angajații își asumă învățarea. Iar asta aduce oportunități pe care le pot valorifica.”, concluzionează Alexandra Drăghiciu.

Alexandra Drăghiciu a fost unul dintre speakerii evenimentului CEO + HR Roundtable organizat în luna octombrie de Revista CARIERE în parteneriat cu MedlLife și TotalSoft la Timișoara.