Comisia Europeană a anunțat deschiderea oficială a înscrierilor pentru sesiunea de primăvară de anul viitor a programului de stagii plătite „Blue Book”. Tinerii absolvenți de studii superioare din toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, au astfel ocazia de a lucra timp de cinci luni într-unul dintre departamentele sau agențiile executive ale Comisiei.
Programul include activități administrative și proiecte reale, ce oferă o perspectivă directă asupra funcționării instituțiilor europene. Comisia Europeană propune două tipuri de stagii: unuladministrativ și un stagiu de traducere în cadrul Direcției Generale pentru Traduceri.
Internship-urile sunt deschise pentru persoane care au finalizat cel puțin trei ani de studii universitare (nivel licență) până la momentul depunerii candidaturii. Nu este necesară o diplomă într-un domeniu anume, fiind încurajați să aplice candidați din orice arie de studiu. Este obligatoriu, în schimb, ca participanții să cunoască foarte bine una dintre cele trei limbi de lucru ale Comisiei (nivel C1/C2 în engleză, franceză sau germană) și să aibă cel puțin nivelul B2 într-o a doua limbă oficială a Uniunii Europene.
Stagiul se va desfășura în perioada 1 martie – 31 iulie 2026 și va avea loc, în principal, la Bruxelles, dar și în Luxemburg sau în alte locații. Participanții vor beneficia de o bursă lunară în valoare de aproximativ 1.376 euro și de decontarea cheltuielilor de transport.
Perioada de înscriere este deschisă până la 29 august 2025, ora 10:00 (Bruxelles time). Candidații trebuie să completeze aplicația online pe site-ul oficial al programului: traineeships.ec.europa.eu. După depunerea candidaturii, urmează verificarea eligibilității, evaluarea profilului profesional și lingvistic, apoi includerea într-o bază de selecție din care se va realiza repartizarea finală a stagiarilor.
Programul Blue Book este considerat una dintre cele mai prestigioase oportunități de formare profesională în instituțiile europene. Mii de tineri europeni au trecut prin acest stagiu în ultimii ani, iar mulți dintre ei au continuat ulterior cariere în administrația publică, diplomație, organizații internaționale sau companii private.