Skip to main content

Studenți ai Universității din București efectuează stagiul de practică la Primăria Sighetu Marmației

13 July 2026 - 13:12

Primăria Municipiului Sighetu Marmației găzduiește, pentru al doilea an consecutiv, stagiul de practică profesională al studenților de la Facultatea de Administrație și Afaceri – Departamentul de Administrație Publică din cadrul Universității din București, în baza parteneriatului dintre administrația locală și instituția de învățământ superior.

Cu această ocazie, a avut loc o întâlnire între reprezentanții administrației locale, cadrele didactice și studenți, în cadrul căreia au fost prezentate principalele provocări și responsabilități ale administrației publice locale, proiectele aflate în implementare și investițiile pregătite pentru dezvoltarea municipiului. Discuțiile au vizat, totodată, importanța parteneriatelor instituționale, atragerea finanțărilor și rolul muncii în echipă în realizarea unor proiecte durabile și eficiente.

Studenții au avut ocazia să afle detalii despre activitatea administrației locale și despre modul în care dialogul cu cetățenii, profesionalismul și implicarea pot contribui la dezvoltarea comunității. Grupul de studenți a fost însoțit de prof. univ. dr. Daniel Peptenatu, lector univ. dr. Karina Gruia, lector univ. dr. Alexandra Grecu și conf. univ. dr. Marin Burcea.

 public.„Le-am împărtășit din experiența administrației sighetene și i-am încurajat să privească administrația publică drept un domeniu în care profesionalismul, implicarea și dialogul cu cetățenii pot produce schimbări reale în comunitate. Ca semn al aprecierii pentru această colaborare, am avut onoarea de a înmâna domnului prof. univ. dr. Daniel Peptenatu, decan al Facultății de Studii Interdisciplinare din cadrul Universității din București, placheta aniversară Sighet700, simbol al istoriei și identității orașului nostru”, a declarat primarul municipiului Sighetu Marmaţiei Vasile Moldovan.